Un film emblematic al avangardei cehoslovace, Daisies este o comedie neagră plină de energie și umor absurd. Două tinere nonconformiste, Marie și Marie, pornesc într-o serie de farse provocatoare, sfidând convențiile și ipocrizia lumii adulte. Cu o estetică inspirată de dadaism și de filmele mute, povestea devine o satiră exuberantă despre libertate și rebeliune. Interzis la vremea sa, filmul rămâne un simbol al spiritului liber și al curajului artistic.
Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul Ceh din București.După proiecția filmului, te invităm să rămâi la o sesiune de speedfriending ghidată de Emilia și Matei – psihoterapeuți și pasionați de film – într-un cadru relaxat, unde vei putea cunoaște oameni noi și împărtăși gânduri despre prietenie și conexiune autentică.
Activitățile vor dura aproximativ o oră și vor începe după o scurtă pauză de la finalul proiecției.
Din cauza spațiului limitat, putem acomoda între 35 și 40 de participanți. Înscrierile se pot face completând acest formular
***
Proiecția face parte din programul CINEMA TOGETHER, ediția a 3-a, un proiect susținut de Primăria Municipiului Cluj Napoca și Consiliul Județean Cluj.
TRAILER
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it. Verifică Politica GDPROk