Ora de Cinema la Boovie
Bastian, un băiat timid și visător, fuge de colegii care îl hărțuiesc și se ascunde într-o librărie. Acolo vede o carte veche căreia nu îi poate rezista, așa că o „împrumută” în grabă și chiulește de la școală pentru a o citi pe ascuns. Curând, descoperă că paginile nu conțin doar o poveste, ci o lume întreagă de povești – regatul magic Fantasia, aflat în pericol de a fi distrus de o forță întunecată. Pe măsură ce citește, Bastian devine tot mai implicat, realizând că granița dintre real și imaginar începe să dispară, iar el poate juca un rol esențial în salvarea Fantasiei.
„Povestea fără sfârșit”, adaptarea cinematografică a romanului omonim scris de Michael Ende, este una dintre cele mai importante și îndrăgite opere de literatură fantasy din secolul XX. Filmul, devenit un clasic cult, la vremea sa cea mai costisitoare producție germană, a rămas până astăzi un reper al cinematografiei fantasy.
*Proiecție pentru liceeni cu intrare liberă în baza unei rezervări. Urmată de o discuție cu Crăița Nanu.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it. Verifică Politica GDPROk